ADUNAREA GENERALA A UNPIR BRASOV IN DATA DE 17.04.2025
ADUNAREA GENERALA A UNPIR BRASOV IN DATA DE 17.04.2025
Convocator Adunarea Generala 2025              Consiliul de Conducere al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România, Filiala Brasov, în temeiul art. 62 din OUG 86/2006 (1), actualizată la data de 02.10.2018 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă şi art. 58 al. 1, lit. a din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1108/6.11.2024,            CONVOACA ADUNAREA GENERALA A MEMBRILOR din judetele BRASOV si COVASNA pentru data de JOI  17.04.2025, orele 13.00, la  URBAN PAB , Str.Mihai Kogalniceanu Nr.15. Daca Adunarea nu este statutara, sedinta va avea loc la orele 13.30 in aceeasi zi, la aceeasi  locatie, hotărârile urmând a fi luate de majoritatea simplă a membrilor prezenţi (Art. 59 alin. 2 din Statut).

                                  ORDINEA DE ZI

  1. Alegerea președintelui consiliului de conducere al filialei, membrii titulari și supleanți ai consiliului de conducere, membrii instanței locale de disciplină, inclusiv comisia de cenzori (art. 59 alin. 1 și 2, art. 63 lit. c și d, rap. la art. 64 alin. 2 din OUG 86/2006, art. 60 alin. 2, art. 61  lit. e din Statut);
  2. Desemnarea candidatului (candidaților) pentru organele centrale ale Uniunii (art. 63 lit. d din OUG 86/2006 și art. 61 lit. h din Statut);
  3. Raportul Consiliului de Conducere pentru anul 2024;
  4. Raportul Instanței de Disciplină pentru anul 2024
5.Raportul comisiei de cenzori privind certificarea situaţiilor financiare                   întocmite la 31.12.2024;
  1. Situațiile financiare ale filialei UNPIR Brasov pe anul 2024
  2. Execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024 si Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2025;
  3. Proiectul planului de activitate al Filialei UNPIR Brasov pentru anul 2025;
  4. Desemnarea delegatilor la Congresul UNPIR.
      Practicienii care doresc să candideze pentru una din funcțiile de        conducere trebuie să depună, în format electronic, la sediul                  filialei, cel târziu cu 7 zile calendaristice înaintea datei A.G,                  intenția de a candida însoțită de un CV care să evidențieze                      activitatea de practician.      Cu 7 zile înainte de A.G, CV-ul va fi înaintat membrilor filialei               (art. 61 lit. h, din Statut), prin e-mail. Membrii care nu pot participa la lucrările AG din motive întemeiate dar               doresc să mandateze un alt membru al filialei vor completa mandatul                  conform model și îl vor comunica filialei UNPIR cel târziu cu 2 zile        lucrătoare înainte de data și ora începerii lucrărilor Adunării                  Generale. Transmiterea mandatului se face scanat prin e-mail:                                              unprlbv@yahoo.com, în termenul stabilit mai sus, condiționat de                     prezentarea în original la data și ora începerii lucrărilor Adunării                          Generale. Un membru compatibil poate să fie mandatat de maximum 3 membri               compatibili ai filialei (art.59 alin.1 din Statut).                                        CONSILIUL DE CONDUCERE                                             FILIALA UNPIR BRASOV                                     PRESEDINTE  Viorica  MUNTEANU